O bătrână cramă brâncovenească, listată ca monument istoric, a fost descoperită pe deal, în viile dintre Izvoru Dulce și Nenciulești din comuna Merei. S-au găsit ruinele unei pivnițe, fostă proprietate a domnitorului Constantin Brâncoveanu, datând din ultimul sfert al veacului al XVII-lea. Căutătorii de comori încă distrug bucăți din bătrânii pereți de cărămidă…
De jos din șosea, locul, neamenajat și cu acces dificil, pare un dâmb de moloz, însă, când te apropii, constați că, sub ruina unui fost conac, se află camere largi, în care, mai mult ca sigur, se depozita vinul. Crama brâncovenească este o construcție subterană impresionantă, cu o singură alveolă, sprijinită pe o coloană centrală, în jurul căreia sunt amplasate patru bolți în calotă semisferică. Crama, relativ recent devoalată, a avut deasupra o locuință.
SMS la 0723 731 155