Satul Pleșcoi

Renumitul sat Pleșcoi, azi parte integrantă a comunei Berca, este cunoscut până hăt, departe, pentru cârnații iuți din carne de oaie produși aici. Alături de aceștia în împrejurimi se prepară cu succes babic și ghiudem (alte mezeluri picante crud-uscate), dar și pastramă de oaie.

Creatorii cârnaților de Pleșcoi, zice-se, ar fi grădinarii bulgari care s-au stabilit în zonă cu vreo două sute de ani în urmă. Tot lor le datorăm și alte rețete, cea de babic de exemplu. Nemulțumiți de gustul cărnii de oaie din regiune, mult diferit de cel de-acasă, bulgarii ar fi condimentat foarte puternic cârnații, i-au afumat și i-au uscat până la consistența unor bucăți de lemn, pentru a-i putea mânca. La prepararea cârnaților de Pleșcoi se folosesc în primul rând carnea și seul de oaie, la care se adaugă puțină carne de vită sau capră, usturoi, mult ardei iute, cimbru, busuioc, sare, totul ambalându-se în maț subțire de oaie. Lipsa aditivilor, folosirea de mirodenii, conservanți și membrane naturale fac ca produsul rezultat să rămână natural și sănătos. Singurii conservanți folosiți sunt sarea și fumul. La afumătoare se folosește lemn de esență tare, fără rășină. În Pleșcoi și în satele învecinate funcționează mai multe prăvălii specializate în produse locale tradiționale.

Asfalt bun, 15 km, cu o întrerupere de 1.5 km (macadam), la traversarea prin vad a râului Buzău.🙂 Sau 18 km prin Berca, asfalt OK.

  SMS la 0723 731 155